🕊️ A nu tăia aripi, ci a construi zboruri – Despre profesori, învățare profundă și experiența MERITO 2025

 

🕊️ A nu tăia aripi, ci a construi zboruri – Despre profesori, învățare profundă și experiența MERITO 2025 „Educația nu este umplerea unui vas, ci aprinderea unui foc.” — Plutarh

Sunt momente în viața profesională când deciziile nu se iau din tabele sau proceduri, ci dintr-un instinct de încredere. Așa a fost când Lorena, profesoară de matematică și diriginte a Școlii Gimnaziale Step by Step, a venit și mi-a spus: „Am văzut sesiunile de învățare ale Forumului MERITO. Aș vrea să merg. Mai ales la cele pentru Săptămâna Verde. Oare se poate?

Cât de ușor ar fi fost să spun „Nu”. Să invoc un context greu, o perioadă aglomerată sau resurse limitate. Dar atunci mi-a revenit în minte propria experiență trăită la Forumul MERITO Râșnov 2023. Este o comunitate în mișcare, o grădină vie de idei, așa cum a fost Grădina Schubz, locul în care am pășit prima dată cu emoție, în primul atelier:
„Joaca în sala de clasă – practici de predare și evaluare prin exerciții de teatru de improvizație”. Sala era transformată într-o scenă plină de culoare și energie, în care exercițiile teatrale ne conectau nu doar la elevii noștri, ci și la propria noastră curiozitate și creativitate. Am simțit atunci că profesorii pot învăța cu bucurie, cu râs, cu emoție – exact cum ne dorim să-i vedem și pe elevii noștri.

 și am înțeles: nu pot tăia aripile unui profesor care vrea să învețe. Le putem doar deschide cerul, cu ajutor și suținere.

🔢 Matematica altfel: în mâini, nu doar în minte

Tema Forumului Merito Râșnov #4  a fost „Trasee spre învățare profundă”, și parcă fiecare atelier a deschis câte o potecă. Unul dintre cele mai provocatoare, pe care noi l-am ales a fost:
„Gândirea numerică – mai mult decât matematică”, coordonat de profesorii MERITO - Carmen Andriescu, Liliana Olărașu și Tița Angheluță.

Au abordat vizual, tactil și profund uman  matematica și am înțeles, poate mai clar ca niciodată, că matematica devine relevantă atunci când trece prin mâinile copiilor, nu doar prin caietul de notițe. „Când un copil mută un cub, nu doar se joacă. Își mută gândul.”

Vă mai amintiți acele enigme care, deși par simple la prima vedere, deschid porți nebănuite ale gândirii? Asemenea unor uși rotative între logică și imaginație, problemele clasice ne-au provocat să vedem dincolo de aparență, dincolo de cifre, în esența relațiilor dintre idei:

• „Toate, mai puțin două, sunt negre... câte pisici are, de fapt, Diana?”
• „ Cum poți străbate un râu tulbure, într-o barcă instabilă, având alături o capră, o varză și un iepure — fără ca foamea unuia să devină sfârșitul celuilalt?
• „În ce casă locuiește pisica, când singurele repere sunt culorile pereților, meseriile locatarilor și sunetele unui pian?”

Am lucrat în echipă cu diverse scenarii ca o rețea de fire fine între ipoteză și concluzie, între abstract și concret, modelând raționamente. Pentru că, nu-i așa? A rezolva o problemă de logică este ca și cum ai privi printr-un caleidoscop: aceeași realitate, dar infinite perspective.

Problemele de logică și perspicacitate antrenează gândirea analitică, dar și imaginația. Ele ne obligă să vedem relații, conexiuni, soluții – o abilitate esențială, nu doar în educație matematică, ci în orice domeniu în care deciziile corecte cer claritate, echilibru și o minte limpede.

În loc să rămână un exercițiu abstract, matematica ne-a fost adusă aproape de realitate prin conștientizarea importanței proiectelor care pot transforma cifrele în experiențe. Activitățile care au urmat s-au focalizat pe explorarea matematicii ca instrument de înțelegere a lumii reale iar proiectele propuse au pus în centrul atenției puterea întrebărilor deschise, a colaborării și a conexiunilor între date, idei și viața de zi cu zi.

Ce observi? Ce te întrebi? Ce relații vezi? Cum poți descrie ce ai învățat?

„Gândirea vizuală este puntea dintre concret și abstract. Iar proiectele sunt harta pe care o desenăm împreună.”

În clasă, această abordare poate fi dusă mai departe prin activități care pleacă de la real și îl duc spre matematică: măsurători reale, decizii bugetare, sondaje, planuri de grădină, infografice.

Acolo unde copilul vede sens, apare învățarea. Iar când copilul își poate desena gândul, începe cu adevărat să înțeleagă.

Investigația – o altă cale spre învățare activă

Ziua a doua ne-a deschis o nouă perspectivă, prin sesiunea susținută de Daniela Țepeș și Gabriela Deliu, dedicată învățării prin investigație – o metodă care activează curiozitatea, autonomia și implicarea reală. „Întrebarea potrivită este începutul oricărei învățări autentice.”

Ne-am întrebat, pe bună dreptate: Cum corelăm etapele investigației cu competențele prevăzute în programa pentru disciplina matematică? Răspunsul nu este simplu și nici uniform, dar tocmai aceasta a fost provocarea pe care am luat-o cu noi.

Nouă, celor din sistemul Step by Step, ne-a fost mai ușor să conturăm un plan coerent de investigație, fiindcă nu avem aceleași constrângeri menționate de alți colegi: lipsa accesului la resurse logistice și educaționale, ieșirea dificilă în natură pentru introducerea unui conținut sau limitele rigide ale timpului didactic. Așa că ne-am concentrat pe construirea etapelor metodei și pe modelarea unui scenariu aplicabil și adaptabil.

Ce ne-a confirmat materialul prezentat? Faptul că retenția informației crește semnificativ atunci când elevii sunt implicați în rezolvarea de probleme ancorate în realitatea lor. Când matematica sau științele capătă context și legătură cu viața de zi cu zi, învățarea devine autentică.

Ce completează investigația bine făcută? Oferirea de oportunități pentru transferul cunoașterii în alte contexte. Din păcate, de multe ori ne oprim prea devreme: observăm, facem notări, colectăm, formulăm concluzii… și atât. Dar unde este reflecția? Unde este întrebarea de final care întoarce privirea spre proces, nu doar spre rezultat?

Aceasta a fost întrebarea care a plutit în aer: Cum integrăm etapa reflecției în procesul de investigație, ca punct de ancorare a învățării și nu ca o simplă recapitulare?

Desigur, metoda nu este panaceu. Ne-a provocat și ne-a contrazis așteptările. Investigarea cere autonomie și gândire critică, presupune timp, răbdare și ghidaj/ acompaniere atentă. Nu este suficientă pentru toți elevii și nici pentru toate conținuturile — așa cum am remarcat: „Nu pot învăța regulile gramaticale în franceză doar ieșind în curtea școlii.”

Și totuși, acolo unde este posibilă, investigația oferă o promisiune: aceea că elevii nu vor învăța doar „ce să gândească”, ci cum să gândească. Și asta schimbă totul.

Pe drumul lung și întârziat de întoarcere de la Râșnov – un traseu care ar fi trebuit să dureze 3 ore, dar ne-a oferit 5 ore de reflecție și idei – s-a născut clar și natural gândul unei activități pe cât de simple în aparență, pe atât de bogate în sens: „Fracțiile în viața reală – Investigație matematică în clasa a V-a”, un demers didactic construit în jurul conceptului de raportare la întreg. Timpul petrecut în trafic a devenit, paradoxal, catalizatorul unei idei ce aduce matematica mai aproape de viața copiilor, ancorată în real și construită prin explorare. Draftul la care ne-am gândit îmbină în mod natural competențele specifice din programa școlară – de la identificarea fracțiilor în contexte cotidiene, până la modelarea situațiilor concrete și argumentarea matematică a soluțiilor – cu etapele metodei de investigație: de la formularea unei întrebări provocatoare („Cum putem împărți corect 3 pizza, 5 sucuri și 2 plăcinte între voi cei, 12 colegi de clasă?”), până la ipoteze, experimente vizuale, calcule, concluzii și reflecții. Elevii împărțiți în grupe sunt rezolvatori de probleme, investigatori curioși, gânditori logici și comunicatori eficienți. Extensiile propuse – precum crearea unui infografic sau calcularea bugetului petrecerii – transformă învățarea într-un traseu complet, care dezvoltă competențe, implică emoții și pregătește copiii pentru gândirea critică din lumea reală.

Am ajuns în ziua a treia cu un soi de oboseală plăcută și o minte deja bogată în idei, dar parcă nimic nu ne-a pregătit cu adevărat pentru ceea ce a urmat: o zi trăită în ritmul pădurii, cu ochii, urechile și sufletul deschise.

După o introducere inspirată în Cinematograful Amza Pellea din Râșnov, unde ne-au fost prezentate resurse educaționale dezvoltate de Centrul SCHUBZ, am fost invitați într-un spațiu cu totul diferit: pădurea. Atelierul s-a mutat acolo unde învățarea devine experiență pură, trăită, simțită, nu doar gândită.

„Pășiți în lumea asta, în inima pădurii, după bariera asta, cu spatele, și mergeți cinci pași. Cu ochii închiși… sau deschiși.”

A fost una dintre cele mai simple și, paradoxal, cele mai puternice invitații la conectare. Întrebarea ce a urmat – „Cum v-ați simțit?” – ne-a dus spre acea liniște autentică pe care doar natura o poate oferi. O liniște plină, în care culorile verzi deveneau nuanțe, iar detaliile deveneau revelații. Câte culori de verde am observat? Dar în apă? Întrebările nu căutau răspunsuri exacte, ci conștientizare.

Ne-am oprit din mers, am închis ochii și am ascultat. Cu ochii închiși. Cu inimile deschise.

Nu doar natura, ci și pe noi înșine.

 Zgomotele pădurii – foșnete, ciripituri, zumzete, vânt, pași, greieri, ciripituri, lătratul unui câine în depărtare, vânt, frunze, fâlfâitul unei păsări, – ne-au cuprins. Cineva a numărat 35 de sunete diferite. Merlin, aplicația de identificare a păsărilor, ne-a confirmat: pițigoi, sturzi, alte păsări locale,  fâlfâiri greu de prins cu ochiul liber, dar vii în sunet. Pentru a le auzi, e nevoie de 10-15 minute de liniște, de a sta cu tine și cu lumea din jur. „Doamnă, noi putem să fim liniștiți!” au spus copiii în atelierele pe care le fac. Și e adevărat – dacă le oferim un cadru, pot face liniște cu ușurință. Un exercițiu care ne-a arătat că tehnologia poate fi un aliat al educației outdoor, dacă este folosită cu sens

Într-o lume grăbită, unde zgomotul e omniprezent, natura cere prezență. Ne arată că atenția nu e doar o abilitate cognitivă, ci o formă de respect față de mediu și față de sine.

Atelierul a continuat cu o explorare activă a habitatului natural: urme de animale, capcane pentru dăunători, hranitoare, insecte ascunse în frunziș, ciulini, păianjeni și... curiozitatea noastră a fiecăruia. Fiecare echipă a primit o hartă, două borcane cu lupă și o fișă de explorare a valorilor. Provocarea: să identificăm și să colectăm 15 elemente diferite ale mediului în care ne aflam. Am folosit aplicații ca PlantNet pentru determinarea speciilor de plante, și ne-am bucurat de un joc de întrebări și răspunsuri despre viața din pădure: „Adevărat sau fals?” – bufnițe, ciori, paianjeni, ciulini simbol al rezistenței în Scoția. Învățarea s-a transformat în joc, iar jocul, în reflecție.

Ce a rămas cu noi?

– Ideea că educația în natură nu este doar un „supliment” al curriculumului, ci o cheie pentru conectare autentică, pentru atenție, liniște, relaționare și învățare multisenzorială.
– Că un copil care învață cu ochii și urechile deschise în natură, învață să observe, să respecte, să întrebe și să se mire.

– Că liniștea nu este absență, ci prezență deplină.

– Că profesorii, la rândul lor, au nevoie de aceste „plonjări în firesc” pentru a regăsi sensul și bucuria propriei misiuni.

Educația devine vie atunci când e respirată în aer liber, trăită cu simțurile, și dusă mai departe în clase nu ca un model, ci ca o stare de spirit.

Ce rămâne cu mine? O convingere: educația ecologică nu este despre lecții predate, ci despre stări de prezență cultivate. Atelierele din natură, așa cum le-am trăit alături de Florentina Florescu, Luminița Tănăsie și Ioana Vașoti, sunt uși deschise către un alt fel de a învăța – un mod care cultivă empatia, atenția, răbdarea și bucuria de a face parte dintr-un întreg.

Cum integrăm în școală? Pornind de la o simplă plimbare ghidată, o fișă de observare, un joc senzorial sau o aplicație digitală, putem aduce natura mai aproape de elevi. Nu e nevoie de rețete sofisticate, ci de curajul de a schimba ritmul, de a muta centrul învățării dinspre conținut spre conexiune.

A fost o zi în care natura a vorbit. Și noi am învățat să ascultăm.

„Un lider bun este ca un pătrat magic: valorile sunt distribuite diferit, dar suma e mereu echilibrul.”

Când i-am spus „da” Lorenei, am simțit că nu fac un compromise sau un sacrificiu ci un pas spre o școală vie, în care profesorii cresc, visează, caută și se întorc cu idei noi pentru copii.

Forumul MERITO Râșnov pentru mine este despre sens. Despre comunități care se sprijină. Despre profesori care învață unii de la alții. Este despre a transforma „Școala” dintr-un loc al predării într-un spațiu de explorare.

A nu tăia aripi, ci a construi zboruri. A spune „se poate” când e mai greu. A avea încredere că, uneori, o decizie simplă poate aprinde un foc mare în inima unui om- profesor. Și, de ce nu, și în sufletul unui copil- elev.

Dacă data trecută, Cosmin Chiriță – managerul proiectului Merito – ne îndemna cu emoție să ducem mai departe energia comunității și să transformăm vara într-un timp al regăsirii profesionale „Adevărata putere stă în fiecare dintre voi și vă provoc să angrenați contextele potrivite mai departe…”, anul acesta a lăsat în urma atelierelor de la Râșnov o altă scânteie:

„SCHUBZ! SCHUBZ! Mergeți și experimentați!”

Un îndemn jucăuș, un strigăt-joc, o formulă magică, o invitație de a ieși din pagină și de a păși în viață. De a învăța cu pașii, cu mâinile, cu liniștea, cu întrebările, cu ochii închiși și sufletul deschis. SCHUBZ! – ca o punte între curiozitate și cunoaștere, între verdele pădurii și tabla din clasă, între copilul care întreabă „de ce?” și adultul care răspunde „Hai să descoperim împreună!”.

SCHUBZ devine astfel o mantră a exploratorului educațional Merito:

Simți. Cauți. Hoinărești. Urmărești. Bucuri. Zăbovești.

Așa se scrie o lecție care rămâne. Adevărata lecție de vară? Nu o găsim doar în fișe și resurse, ci în curajul de a simți vântul unei idei noi, de a o planta în clasă și a o lăsa să prindă rădăcini. Pentru că școala viitorului începe din pașii făcuți cu sens astăzi.

Pentru că acolo unde elevul trăiește bucuria descoperirii, profesorul a reușit.

SCHUBZ!
Și pornește.

 

Prof dr. Ioana N. Rădulescu

Director,

Școala Gimnazială Step by Step

În perioada 25-29 iulie 2025, m-am bucurat să mă număr printre peste 70 de participanți, la a patra ediţie a Forumului MERITO Râşnov, cu tema ,, Trasee spre învățarea profundă,,, cu ateliere experienţiale de învățare colaborativă, de la profesori pentru profesori, şi elemente de management şi proiectare a instruirii centrate pe nevoile elevilor. Forumul organizat în parteneriat cu Asociaţia Mioritics la Râșnov. Organizatorii:🌟 Proiectul MERITO este o cauză de transformare a meseriei de profesor, în sensul de a o recredibiliza, prin recunoaşterea dascălilor valoroşi, şi a o profesionaliza, prin propagarea expertizei lor în breasla de cadre didactice – un proiect al Fundaţiei Romanian Business Leaders. 🌟 Asociaţia Mioritics este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit fondată în anul 2004, având ca misiune protejarea şi promovarea patrimoniului cultural şi natural, dezvoltarea ecoturismului şi turismului cultural din România. 🌟 SCHUBZ este un centru de educaţie pentru dezvoltare durabilă în Râşnov, România, ce lucrează într-o reţea multinaţională de parteneri şi experţi, pentru a crea şi împărtăşi experienţe care îi conectează pe copii cu natura şi cu importanţa acesteia pentru viaţa noastră. Parteneri strategici ai proiectului MERITO, pentru transformarea meseriei de profesor în România: Bitdefender; Dedeman;  Google România; Axxess Capital şi RomWaste Solutions.

Fotografii și idei preluate din participarea la Forumul MERITO Râșnov 2025 și din dialogul cu prof. Lorena, cadru didactic Step by Step.